Chirurga şi lectoriţa ne pot scoate din criză
Data: 2010-05-13
Sursa: 24 Ore Muresene
Ce fac dacă rămân fără slujbă? Din ce o să-mi hrănesc familia? Cu ce o să-mi plătesc utilităţile, mai ales dacă se va renunţa la subvenţiile la căldură? Voi muri de frig iarna care vine? Din ce-mi plătesc rata la apartament dacă-mi scade salariul? Renunţ la medicamente dacă scade pensia? Criza asta ne-a adus pe cap, tuturor, o grămadă de belele. Şi, de vreme ce ne afectează pe toţi, este cel mai firesc lucru ca fiecare, după mintea lui, să dea cu presupusul privind eficienţa sau ineficienţa măsurilor pe care le propun politicienii. Unii ar prefera creşterea TVA-ului, alţii concedierea bugetarilor, alţii mărirea cotei unice etc. Să comentezi ceva ce au gândit alţii este foarte simplu. Asta poate oricine. Dar să propui măsuri anticriză care nu i-au trecut prin cap nimănui, nici guvernului, nici ălora de la FMI, nici sindicatelor, nu este la îndemâna oricui.
Nişte doamne cu mintea foarte odihnită, de la Agenţia Naţională pentru Egalitate de Şanse, după ce au studiat cu mare atenţie şi răbdare mecanismele intime ale crizelor economice, au ajuns la concluzia că, pentru a ieşi din situaţia economică gravă în care ne aflăm, se impune, fără zăbavă, modificarea Clasificării Ocupaţiilor din România (COR). Modificarea solicitată nu se referă la adăugarea unor profesii noi, nici la eliminarea unora ce nu mai există de multă vreme, ci la... introducerea variantelor feminine ale numelor de profesii. Cum de nu ne-am gândit la asta până acum? Cum de nu am înţeles atâta vreme că femeile ar fi mult mai eficiente în muncă dacă numele de profesii ar avea şi variante feminine? Cum de nu ne-am prins, de-a lungul mileniilor, cât de jignită se simte o femeie, şi cât de puţin eficient operează, dacă i te adresezi cu doamna doctor chirurg, în loc să-i zici doamna doctoră chirurgă? Cum de nu am priceput că la facultate, dacă în loc de a ne adresa cu doamna lector ne-am fi adresat cu doamna lectoriţă, respectiva persoană ar fi avut mult mai mult spor în a ne transmite cunoştinţe? Dacă ne-ar fi trecut asta prin cap mai de mult, cu siguranţă că lumea era mult mai bună acum. Am fost nedrepţi şi orbi. Noroc cu doamna Andra Croitoru, consilieră în cadrul Agenţiei pentru Egalitate de Şanse, care a adus la cunoştinţă lumii că „Atâta vreme cât femeile participă direct la piaţa muncii şi ocupă posturi, această realitate trebuie consemnată şi de COR. Aşa a fost norma iniţială, bărbaţii au ocupat primii aceste funcţii. S-a omis apoi trecerea în COR a numelor de profesii şi la feminin, şi, astfel, s-a creat ideea unui standard masculin, iar femeile trebuie să se încadreze în acest standard".
Creşterea randamentului în muncă al doamnelor, ca urmare a introducerii variantelor feminine ale numelor profesiilor în Clasificarea Ocupaţiilor din România, ne va scoate, fără îndoială, din criză. Dar, pentru îndreptarea nedreptăţii făcute doamnelor timp de mii de ani, corect ar fi ca, de acum încolo, să se folosească doar variantele feminine ale numelor de profesii, cel puţin câteva mii de ani.
Alte stiri - Astazi
Mai puţini dascăli - 2010-12-31Şefii rămân acasă de Revelion - 2010-12-31
Semne bune anul are - 2010-12-31
