Combaterea evaziunii fiscale - sursă de bani pentru pensii



Data: 2010-05-25
Sursa: 24 Ore Muresene

Ultima speranţă a bugetarilor şi pensionarilor cu venituri mici a fost spulberată după mitingul de marţi. Spre disperarea milioanelor de pensionari şi salariaţi ai statului, mă refer la cei cărora banii abia le ajung, şi acum, doar să-şi ducă zilele de azi pe mâine, nici ei nu vor fi exceptaţi de la reducerea drastică a veniturilor. Se vor tăia aceleaşi procente de la toată lumea. Dar asta nu înseamnă că guvernul nu se gândeşte la ei. Cel puţin asta spune ministrul Finanţelor. Prin măsuri eficiente de combatere a evaziunii fiscale se vor colecta bani la buget, bani din care aceste categorii defavorizate vor fi sprijinite. Sebastian Vlădescu a afirmat că „dacă vor exista venituri suplimentare la buget din venituri provenite din economia subterană, banii vor fi redistribuiţi categoriilor sociale care au nevoie, cum ar fi pensionarii."
Conform estimărilor Institutului Naţional de Statistică, economia neimpozitată se ridică la aproximativ 20% din Produsul Intern Brut. Pe de altă parte, surse din mediu de afaceri apreciază că „afacerile” la negru reprezintă nu mai puţin de 30-40% din acelaşi PIB. Chiar şi în cazul în care campania de combatere a evaziunii fiscale ar avea rezultate mediocre, sumele ce s-ar colecta la bugetul de stat ar fi uriaşe. Toate bune şi frumoase. Ne rămâne doar să-i ţinem pumnii strânşi guvernului în lupta cu evaziunea. Asta, bineînţeles, doar dacă cei vizaţi de cruciada Finanţelor împotriva economiei negre vor fi marii evazionişti. Cei ce învârt milioane şi zeci de milioane de euro.
În situaţia în care cei luaţi în colimator vor fi, aşa cum s-a întâmplat întotdeauna, micii evazionişti, nu numai că la bugetul de stat nu se va colecta absolut nimic, dar zeci şi zeci de mii de firme mărunte vor da faliment. Şi, ca urmare, alte sute de mii de angajaţi din mediul privat îşi vor pierde locurile de muncă. De ce spun asta? Pentru că este limpede pentru oricine că, în condiţiile aberaţiilor legislaţiei economice actuale, o firmă mică nu poate supravieţui decât dacă îşi desfăşoară, cel puţin o parte din activitate, la negru. Altfel, puzderia de dări către stat, taxarea infernală pe forţa de muncă, maldărul de documente ce trebuie ţinute la zi şi zecile de controale, amenzi şi şpăgi răpun orice mărunt investitor, încă din primul an de activitate. Aceşti mici întreprinzători, pe care, oricum, îi jumulesc la greu, şi acum, tot soiul de organe de control, sunt, de fapt, marii angajatori ai economiei româneşti. Că nu prea se dau ei în vânt să plătească impozit pe profit este foarte adevărat. Însă, aşa mărunţi şi evazionişti cum sunt, ei reprezintă singura armă a statului împotriva creşterii şomajului. Pentru faptul că se descurcă singuri, fără să ceară nimic de la stat, ar trebui să fie, nu umiliţi de fel de fel de inspectori şpăgari plătiţi gras de la bugetul de stat, ci respectaţi şi încurajaţi. Iar pentru că reuşesc uimitoarea performanţă de a plăti 4-5 salariaţi, chiar şi cu lefuri mici, acestor bravi luptători ai economiei româneşti ar trebui să li se ridice statui.
Lupta împotriva marii evaziunii fiscale poate aduce un şuvoi de bani la buget. Însă, dacă micii întreprinzători nu vor fi lăsaţi în pace, statul nu va face altceva decât să-şi omoare găina ouătoare.



Alte stiri - Locale

„FOC DE ARTIFICII 2009 ”  - 2010-12-31
Să prevenim incendiile pe timpul petrecerii Revelionului - 2010-12-31
Poliţele RCA mai ieftine pentru şoferii cuminţi - 2010-12-31


| Astazi | Culturale | Locale | Regionale | Sportive |