Prin Europa pe două roţi



Data: 2010-05-13
Sursa: 24 Ore Muresene

Doi tîrgumureşeni vor porni, dumincă, în călătoria vieţii lor. Aceştia vor parcurge, timp de 15 luni, 31.000 de kilometri şi vor vizita 30 de ţări din Europa, totul.... pe bicicletă. Totul face parte dintr-un proiect iniţiat pentru adunarea informaţiilor în legătură cu pistele de ciclişti din alte ţări şi atitudinea celorlalţi faţă de aceştia. Cei doi biciclişti tîrgumureşeni, Benedek Lehel şi Keresszegi Petras, sunt membri ai asociaţiei Master Ski and Bike. Iniţiativa acestora este una în favoarea mediului înconjurător şi a mersului pe bicicletă. Bicicliştii vor începe cu parcurgerea Transilvaniei, iar de-a lungul celor 15 luni de călătorie vor vizita Ungaria, Austria, Germania, unde vor face promenade în Pădurea Neagră, iar mai apoi vor ajunge în Finlanda. După atingerea celui mai nordic punct al Europei, Norkapp din Norvegia, vor urma morile de vânt din Olanda, Stonehege, escaladarea Mont Blancului, Riviera Franceză, Barcelona, Cabo de Roca din Portugalia şi vulcanul Etna în Italia. Cea mai mare parte a iernii o vor petrece în ţările Benelux şi Marea Britanie. Pentru realizarea acestui proiect, cei doi curajoşi călători au apelat la sponsori, care le-au asigurat o sumă de 1500 de euro plus echipamentele necesare şi bicicletele. Din păcate, această sumă nu a fost de ajuns, astfel că bicicliştii au scos restul sumei de care aveau nevoie din buzunarul propriu. Startul călătoriei se va da în data de 16 mai, la ora 10, din faţa Sălii Polivalente. Bicicliştii sunt aşteptaţi să ajungă în ţară în august 2011.

„Am încercat să popularizăm mişcarea, idea de a folosi o bicicletă, pentru că aici, în România, aglomeraţia este destul de mare în oraşe şi, dacă oamenii încearcă să înţeleagă că bicicleta este un mijloc de transport la fel de folositor ca şi maşina, atunci am câştigat.” Benedek Lehel, biciclist

„Scopul este de a vedea lumea şi de a aduna informaţii despre pistele de biciclete aflate în străininătate, în Europa. Vrem să adunăm cât mai multe informaţii, iar când venim acasă să facem un proiect şi să vedem dacă reuşim să facem şi în Tîrgu-Mureş aşa ceva.” Keressezegi Peter Elod, biciclist

„Proiectul „Cucerirea Europei pe două roţi” este o iniţiativă tîrgumureşeană, pur tîrgumureşeană. Iniţiativa lui Benedek Lehel şi Keresszegi Petras. Eu rămân în Tîrgu-Mureş, mă ocup cu partea de comunicare a proiectului.” Gaspar Botond, jurnalist



Alte stiri - Sportive

Bodea a fost înlocuit de la cârma F.C. Municipal - 2010-05-05
Regal pugilistic la Tîrgu-Mureş - 2010-04-29
Luptătorii mureşeni în fruntea clasamentului la Cupa Sfântu Gheorghe - 2010-04-29


| Astazi | Culturale | Locale | Regionale | Sportive |