Remiză, la Bihor
Data: 2010-04-13
Sursa: 24 Ore Muresene
Liderul F.C. Municipal Tîrgu-Mureş a disputat, la finalul săptămânii trecute, jocul celei de-a XXIII-a etape a seriei vest a ligii secunde la fotbal. Elevii antrenorului Cosmin Bodea au reuşit doar o remiză, scor 1-1, în lupta împotriva formaţiei F.C. Bihor. F.C. Municipal a deschis scorul în minutul 70, când Prodan a înscris cu capul după o centrare impecabilă a lui Maghici, dar s-a văzut egalată în ultimele secunde ale prelungirilor partidei, când Tinc a profitat de o neînţelegere a jucătorilor noştri şi a marcat în poarta goală. Decimată de accidentări şi cu multe improvizaţii în formula de start, formaţia mureşeană a controlat jocul de la un capăt la celălalt, însă, în ciuda posesiei zdrobitoare a mingii, în jur de 65% din timpul de joc, nu şi-a creat oportunităţi clare de gol. Pentru această partidă, antrenorul F.C. Municipal a trimis în teren un unsprezece format din: Dănălache, Maghici, Bălău, Vârtic, Szilagy, Vagner, Anton, Miclăuş, Sfârlea, Stere şi Dan Roman. Pe parcurs au mai evoluat Vancea, Prodan şi Biţiş. În ciuda acestei remize, gruparea mureşeană rămâne neînvinsă în deplasare şi se menţine în fruntea clasamentului, cu un total de 44 de puncte. În etapa viitoare F.C. Municipal va sta, deoarece adversara ei, C.F.R. Timişoara, a fost exclusă din campionat.
Alte stiri - Sportive
Prin Europa pe două roţi - 2010-05-13Bodea a fost înlocuit de la cârma F.C. Municipal - 2010-05-05
Regal pugilistic la Tîrgu-Mureş - 2010-04-29
