STAŢIUNEA SOVATA SE MÂNDREŞTE CU DRUMURI NOI



Data: 2010-03-15
Sursa: 24 Ore Muresene

Oraşul Sovata a căpătat o nouă înfăţişare, odată cu finalizarea lucrărilor de reabilitare a drumurilor urbane din staţiune. Un număr de 15 străzi au fost refăcute, acestea fiind înainte într-o stare deosebit de proastă pentru o staţiune turistică. 11,7 kilometri de drum, şase alei pietonale pe o lungime de 2,5 kilometri şi trei poduri reabilitate, vor atrage de acum mult mai mulţi turişti în zonă.




Valoarea totală a proiectului s-a ridicat la suma de 5,6 milioane de euro, finanţare europeană, prin programul Phare.
În cursul zilei de vineri, 12 martie, a avut loc ceremonia de prezentare a proiectului de reabilitare, în prezenţa ministrului Mediului şi Pădurilor, László Borbely. La acest eveniment au mai fost invitaţi şi ministrul Dezvoltării, Elena Udrea, şi ministrul Administraţiei şi Internelor, Vasile Blaga, dar din motive obiective, nu au putut fi de faţă. Pe lângă reabilitarea drumurilor urbane, în staţiune au mai fost începute lucrări de extindere a reţelei de apă şi canalizare, amenajarea unui parc în centrul staţiunii, reabilitarea unui drum forestier, investiţii care se ridică la valoarea totală de 8,5 milioane de euro.
“A fost primul proiect la care au putut participa şi oraşele mici, deoarece înainte de acest proiect, în 2004-2006, nu a fost niciun proiect pentru oraşe mici. Acesta a fost prima încercare şi a fost o încercare reuşită.Ca să avem şi mai mulţi turişti, faţă de câţi avem acum, ne trebuie o infrastructură turistică, este nevoie de o mulţime de realizări, pentru ca turiştii să se simtă bine, şi aici mă refer în primul rând la dezvoltarea posibilităţilor balneare”, a explicat Peter Ferenc, primar Sovata.
“A fost un proiect foarte dificil, cu multe piedici, dar iată că am ajuns la sfârşit şi trebuie să îi felicităm pe toţi şi, de asemenea, şi pe constructorii care au dus greul, dar şi alţii care au înţeles să pună umărul şi, într-adevăr cred că a fost, din păcate, unul dintre puţinele proiecte Phare, care s-a reuşit să se termine la termen”, a declarat László Borbely, ministrul Mediului şi al Pădurilor.
„Eu consider că este o normalitate. Primarul şi-a făcut datoria, iar constructorii au terminat la termen, ceea ce la noi se întâmplă foarte rar. Sper ca şi lucrările să fie de calitate, întrucât am realizat, de exemplu, că la centura Braşovului sunt probleme serioase în ceea ce priveşte calitatea lucrărilor”, susţine Marius Paşcan, prefectul de Mureş.
„Am reuşit să trecem pachetul de proiecte pentru judeţul Mureş, şi anume proiectul pentru Sovata şi Drumul Vinului. Vă spun cu mare bucurie în suflet că această lucrare…calitativ, este una foarte bună”, a precizat Lokodi Edit Emöke.



Alte stiri - Locale

„FOC DE ARTIFICII 2009 ”  - 2010-12-31
Să prevenim incendiile pe timpul petrecerii Revelionului - 2010-12-31
Poliţele RCA mai ieftine pentru şoferii cuminţi - 2010-12-31


| Astazi | Culturale | Locale | Regionale | Sportive |